
Întrebări
Psihoterapia este căutată atunci când apare o stare de tristețe, o stare de teamă, o neîmplinire, un simptom sau atunci când cineva simte că nu mai poate continua de unul singur, având o dorință de schimbare.
Întrebări
Ce este psihoterapia?
Psihoterapia este căutată atunci când apare o stare de tristețe, o stare de teamă, o neîmplinire, o nefericire, un simptom sau atunci când cineva simte că nu mai poate continua de unul singur, având o dorinţă de schimbare.
Situaţii noi de viaţă care crează discomfort psihic și fizic, care generează inadaptare, traume din trecut sau prezent, nemulțumiri legate de sine sau de performanțele profesionale, pierderea unei persoane dragi, neînțelegeri în relația de cuplu, și altele, ar putea fi motive pentru care să doreșți să te îndrepți spre cabinetul de psihologie și să ne cunoaștem.
Ca psihoterapeut știu să te ascult, nu te critic, nu te evaluez, te respect.
Psihoterapia promovează libertatea şi unicitatea fiecărui individ și te poate ajuta să găseşți răspuns sau să faci acele schimbări pe care nu ai reuşit până acum să le faci de unul singur. Psihoterapia este un dialog între tine și psihoterapeut, în care îți expui faptele, care vizează atât emoții, sentimente, cât și percepții.
Cum îmi aleg Psihoterapeutul?
Nu există un psihoterapeut bun sau rău, ci un psihoterapeut care este conectat cu tine, care se pliază pe nevoile tale. Astfel când privești omul din fața ta, ar fi preferabil să-ți inspire încredere, să-ți creeze un cadru de siguranță și să te inspire. Apoi tu poți afirma dacă psihoterapeutul tău că este în concordanță cu nevoile tale.
Cum mă programez?
Vă puteți programa atât telefonic, la 0736.452.300 sau la adresa de email: psihologmg@yahoo.com. Am rugămintea să fiți punctuali. Dacă veniți prea devreme veți deranja ședința persoanei programate înaintea dumneavoastră, dacă întârziați veți pierde din timpul dumneavoastră.
De asemenea, dacă locuiți în alt oraș sau altă țară, putem desfășura ședința de psihoterapie online prin Facebook Messenger, WhatsApp Video, Skype, Zoom, sau Google Meet.
Cât costă o ședință la psiholog?
Haideți pe pagina de tarife pentru cele mai recente servicii și prețuri.
Ce se întâmplă în prima ședință?
În prima ședință de psihoterapie ne cunoaștem, discutăm motivele care te-au adus la cabinet, ce e bun sau mai puțin bun în viața ta, care sunt nevoile tale, ce ai vrea să schimbi sau să îmbunătățești. De asemenea stabilim ce obiective vrei să atingi și ce efort ești dispus/ă să depui pentru a depășii situațiile mai puțin plăcute din viața ta. Totodată, confidențialitatea actului psihoterapeutic se va realiza semnând un contract în acest sens.
Ce se întâmplă dacă nu pot veni la o ședință?
În cazul în care nu reușiți să ajungeți la o ședință este de preferat să anunțați cu 24 de ore înainte. Astfel psihoterapeutul va putea să vă reprogrameze în timp util fără a deranja programul altor clienți. Dacă vă faceți o programare și nu veniți și nici nu anunțați în timp util, timpul pus deoparte pentru dumneavoastră nu mai poate fi folosit pentru o altă persoană. De aceea vă rog să fiți responsabil și să anunțați.
De câte ședințe am nevoie?
Nu există un număr universal valabil de ședințe. Unele persoane au nevoie de un număr redus de ședințe, iar altele au nevoie de un număr mai mare de ședințe pentru a putea descoperi resursele necesare depășirii obstacolelor din viața lor.
Când pot să îmi fac o programare?
Programările pot fi făcute de Luni până Vineri între orele 8.30 - 18.00. Cabinetul este închis în weekend sau de sărbători și apelurile nu vor fi preluate.
Cum închei ședințele?
Încheierea procesului terapeutic trebuie să fie făcut la sugestia psihoterapeutului și de comun acord. Dacă doriți întreruperea ședintelor pentru o perioadă de timp, sau încheierea acestora mai devreme, sunteți rugat să anunțați din timp pentru a beneficia cât mai mult de pe urma procesul terapeutic parcurs.
Astfel în ultima ședința vom identifica poziția în care vă aflați față de scopul propus, pașii care au fost făcuți, lecțiile care au fost învățate și ceea ce s-a schimbat în viață dumneavoastră. De asemena aveți ocazia de a oferi și de a primi un feedback constructiv. Apoi vom integra soluțiile găsite în viitorul dumneavoastră, astfel încât tot ce am parcurs împreună să fie integrat cât mai profund în planul dumneavoastră psihic.
După ce s-a încheiat procesul terapeutic este benefic pentru dumneavoastră sa reveniți la cabinet pentru evaluarea stării psihice și a eficienței terapiei. Revenirea se face după o lună, trei luni, șase luni, sau un an de zile.
Pot să fac programare pentru soț/soție sau copii?
Pe cât posibil vă rugăm să faceți programări pentru dumneavoastră, excepție fiind dacă este vorba despre un minor/dacă este copilul dumneavoastră. Dacă o persoană are nevoie de ajutor din partea unui specialist, lăsăți-o să-și asume acest lucru și să sune singură pentru a-și face programare, altfel este posibil ca în ziua și la ora stabilită să invoce tot felul de motive pentru a nu se prezenta, sau chiar dacă va veni să nu fie deschisă și cooperantă în ceea ce privește procesul terapeutic și astfel să nu îi fie de prea mare ajutor.
Mă pot programa dacă nu locuiesc in Râmnicu Vâlcea?
Desigur! Ședințele de terapie se pot desfășura atât în cabinet cât și online. Putem desfășura ședința prin Facebook Messenger, WhatsApp Video, Skype, Zoom, sau Google Meet. Plata se face prin Revolut sau transfer bancar.
Care este politica de confidențialitate?
În calitate de psiholog-psihoterapeut, conform Codului Deontologic al profesiei de psiholog, păstrarea confidențialității este absolut obligatorie. Astfel, protejez negreșit confidențialitatea tuturor informațiilor adunate în timpul activităților mele profesionale fiindu-mi absolut interzisă dezvăluirea informațiilor pe care le dețin despre clienți, colegi, clienții colegilor, studenți, membrii organizațiilor, etc.
Dezvăluirea de informații:
- Art. I.13. Psihologii pot împărtăși informațiile confidențiale cu alții numai cu consimțământul celor vizați, ori de o așa manieră încât cei vizați să nu poată fi identificați, excepție făcând situațiile justificate de reglementările legale sau circumstanțele de iminentă sau posibilă vătămare fizică sau crimă.
- Art. I.14. Chiar și în aceste situații, psihologii vor dezvălui doar informațiile necesare în contextul sau situația respectivă și relevante pentru scopul profesional urmărit, respectând cu excepția cazurilor prevăzute de lege, autorizarea oferită de client.
Programează-te la o ședință
Sunați astăzi și întrebați de pachetul nostru de 4 ședințe + 1 gratuită!